Se cunoaste de multa vreme ca ierbivorele au o urina alcalina, in timp ce carnivorele au o urina acida. Reactia normala a urinii omului este neutra sau usor acida. In raport cu alimentatia insa, reactia urinii poate sa varieze de la pH alcalin (7.5-8) la un pH net acid (5.5-6). Pentru a intelege semnificatia acestor oscilatii urinare de pH este necesara cunoasterea  mecanismelor care asigura constanta reactiei acido-bazice a organismului.

Desi aportul exogen de alimente cu potential acidifiant sau alcalinizant este variabil, reactia acido-bazica a organismului este mentinuta constant in jurul pH-ului de 7.40.

Fata de neutralitatea exprimata prin pH-ul de 7.0, sangele are deci o reactie usor alcalina. Aceasta reactie constitue mediul biologic cel mai adecvat pentru procesele biochimice care au loc in tesuturi in mod normal. Devierea reactiei acido-bazice, in sensul acidozei sau alcaozei se insoteste de tulburari importante in functia organelor interne.

Pentru o intelegere mai buna a notiunii de pH va recomandam sa cititi articolul “Cum se calculeaza pH-ul“

Ce determina aciditate in corpul nostru?

    Reactia acido-bazica a mediului intern depinde de concentratia ionilor de hidrogen care se gasesc prezenti in lichidele biologice. Cu cat concentratia ionilor de hidrogen (H⁺), sau mai corect a ionului de hidroniu (H₃O⁺)  care rezulta din cuplarea unui ion H⁺ cu o molecula de apa H₂O, este mai mare, cu atat reactia mediului respectiv este mai acida. In mod obisnuit, variatiile in concentratia ionilor de hidrogen in sange sunt mici, in ciuda interventiei unor factori exogeni (de origine alimentara sau chimica), de cele mai multe ori medicamentosi, sau endogeni, care tind sa o modifice. Astfel, din procesele metabolice ale principiilor calorigene din alimentatie (proteine,  lipide si glucide) iau nastere o serie de intermediari cu aciditate actuala sau potentiala. O mare importanta o are productia de CO₂. Desi aceasta molecula nu are in structura sa ionul H⁺, ea se cupleaza  rapid cu o molecula de apa, dand nastere la acidul carbonic dupa cum urmeaza:

C0₂+H₂O->H₂CO₃

Acidul carbonic disociaza in organic in  HCO₃^– si H⁺ crescand in acest fel aciditatea mediului biologic.

    In ciuda acestei productii enorme de CO₂ in organism, concentratia ionilor de H⁺ ramane relativ constanta datorita interventiei proceselor respiratorii prin care organismul elimina intreaga cantitate de CO₂ produsa, prevenind cresterea aciditatii sangelui.

Stiati ca: intreruperea respiratiei numai pentru perioade scurte de timp, de 1-2 minute, se insoteste de o acidoza respiratori marcata.

     Spre deosebire de acidul carbonic format din CO₂ si H₂O care este volatil, si deci poate fi eliminat prin cale respiratorie, alti acizi produsi in organism sunt nevolatili, motiv pentru care nu pot fi eliminati decat pe cale renala. dintre acestia mentionam productia a 3 acizi importanti: acidul sulfuric, acidul fosforic si acidul uric, care in organism sunt transformati in sulfati, fosfati si urati, forma sub care sunt eliminati prin urina.

Productia de acizi in organism are loc in cursul metabolizarii proteinelor si a fosfolipidelor prezente in special in  lipidele de origine animala (galbenus de ou, creier, viscere) sau carne. O alimentatie echilibrata, aproximativ 13% proteine, 28% lipide si 59% glucide contine un exces de valente acide, apreciate la 50-75 mEq/24 ore. Pentru a mentine reactia acido-bazica normala (pH-ul ramane constant), acest exces de ioni H⁺ necesita a fi eliminati, calea de eliminare fiind aproape in intregime renala. Capacitatea rinichiului de a elimina valente acide este de circa 5 ori mai mare decat solicitarea obisnuita. Evident, cu cat incarcarea acida este mai mare si cu cat cantitatea ionilor de hidrogen eliminata mai importanta, pH-ul urinii va fi mai acid. Dimpotriva, cu cat incarcarea acida este mai mica iar incarcarea alcalina este mai mare, pH-ul urinii va fi mai alcalin.

Cum alegem alimentele pentru un pH  normal?

Datele mentionate mai inainte prezinta o importanta deosebita pentru bolnavul cu litiaza urinara. Astfel litiaza urica si cea cistinica apar de obicei in mediul urinar acid; dimpotriva, litiaza fosfatica apare de obicei in mediul urinar alcalin. Asadar, regimul acidifiant, indicat la bolnavii cu litiaza fosfatica va trebuie sa cuprinda cantitati crescute de carne, viscere, peste, oua, orez, paine alba (vezi tabelul de mai jos)

Tebelul 1: produsele alimentare cu potential acidifiant

Pe de alta parte, regimul alimentar alcalinizant, indicat la bolnavii cu litiaza urica sau cistinica va trebui sa fie bogat in fructe, vegetale si lapte. Potentialul acalinizant al unor alimente este redat in tabelul de mai jos.

Tabelul 2: produsele alimentare cu potential alcalinizant

Potentialul alcalinizant al alimentelor este dat de prezenta cationilor anorganici care se afla in exces fata de anionii anorganici. Acest exces de cationi (in special citratul si lactatul) sunt metabolizati in organism pana la bicarbonat, cea mai importanta substanta bazica din organism.

Un regim alimentar acidifiant poate fi alcatuit dupa indicatiile din tabelul 1 . Un regim alimentar alcalinizant poate fi alcatuit dupa tabelul 2.

Metode alternative pentru normalizarea pH-ului

In cazul in care reactia acido-bazica a urinii nu a putut fi influentata in mod suficient numai prin regimul alimentar, poate fi folosita o medicatie adjuvanta.

• o solutie acidifianta cunoscuta sub numele de “solutie Eisenberg” contine: acid citric 40 g, citrat de sodiu 60 g, citrat de potasiu 66 g, tictura auranti 6 g, sirop simplu 600 ml. Din aceasta solutie se folosesc  2-6 linguri pe zi in raport cu pH-ul urinar pe care dorim sa il mentinem intre 6,5 si 6,8.  Clorura de amoniu, 1-4 g/zi, in 3 prize, are acelasi efect. Nu trebuie uitat insa ca o aciditate urinara prea mare poate favoriza formarea calculilor cistinici
• daca reactia urinii este acida si dorim a o alcaliniza, administrarea orala de bicarbonat de sodiu, 5 g/zi este suficienta. Trebuie sa avem insa in vedere ca o alcalinitate prea excesiva poate duce la formarea altor tipuri de calculi, in special cand pH-ul este in jur de 8. In acest caz, cristalele de fosfat-amoniaco-magnezian pot sa se depuna peste calculii urici protejandu-i.

Referinte: Infectia si litiaza urinara, C-tin Ionescu